Sunt vinovată pentru că am uitat de blog, sunt vinovată pentru că nu am scris de mult timp cele mai tari noutăți… Cer scuze vizitatorilor blogului. Promit să recuperez timpul pierdut!!!!

Am revenit acasă, în Moldova, după o călătorie de două săptămâni în Polonia. Într-un Youth Exchange Program, unde au participat 6 ţări: Polonia, Turcia, Moldova, Spania, Belarus şi Malta. Multă comunicare în diverse limbi, desen, dans, cântec, jocuri… De toate am avut parte acolo, mi-am făcut şi mulţi prieteni. Dar am înţeles un singur lucru: tot e mai bine acasă. Vorba ceea: Fie pâinea cât de rea, tot mai bine în ţara ta. Este adevărat că am văzut locuri deosebit de frumoase, am întâlnit oameni de artă cunoscuţi. De ce am zis că e mai bine acasă? Pentru că bucătăria de acolo nu a fost pe potriva gusturilor noastre. Mă săturasem de zama fără ingrediente pe care o aveam în fiecare zi pe masă, de pâinea cu caşcaval, salată şi salam care împodobea zilnic masa. De fructe nu prea am avut parte, şi asta în pofida faptului că era vară, cald, aveam nevoie de vitamine. Tare ne mai gândeam la mămăliga de acasă, zama din carne de găină, renumitul “borş roşu”, care la polonezi nu este altceva decât sirop cu gust şi aromă de sfeclă roşie, fără cartofi şi fără alte ingrediente.

Şi dacă bucătăria a primit un punctaj destul de mic la acest capitol din partea tuturor ţărilor prezente la eveniment, atunci Polonia cu locurile sale istorice, cu oamenii buni la inimă şi ospitalieri a primit un zece mare mare. Asta pentru că oriunde nu păşeam, era o curăţenie deosebită. Bravo polonezilor pentru că îşi preţuiesc frumuseţea ţării lor. M-am gândit că dacă ar lua exemplu ai noştri cetăţeni şi ar fi la fel de precauţi atunci când vor să arunce ceva în stradă, am avea o ţară pură, nepoluată. Din păcate, nu ştiu dacă asta se va întâmpla în următorii câţiva ani, pentru că “năravul lupului nu-l mai poţi schimba nici în ruptul capului” :(

Acum simt lipsa momentelor frumoase din Polonia, prietenilor, lacului cu nuferi pe malul căruia stăteam aşezaţi deseori şi unde mingea noastră de volley s-a scăldat de atâtea ori, dansatorii care se pregăteau de concurs cu multă sârguinţă şi seriozitate, balul mascat care a trezit zgomote din cele mai puternice când ne-am simţit şi noi copii pentru o oră, seara interculturală unde toţi participanţii s-au lăudat cu mâncare tradiţională, muzică, jocuri, dansuri, cântece şi, în general, cu ţara lor.  

Ultima noapte de adio a fost cea mai grea, pentru că ne-am despărţit de cei cu care am petrecut împreună 10 zile şi ne obişnuisem deja. Dar, din păcate, programul era pe sfârşite ala ca ne-am rezumat doar la schimb de adrese electronice, numere de telefoane, cadouri, amintiri.

PS: pozele vin mai apoi.

Ieri, sâmbătă, am avut mulatașteptatul bal de absolvire la Școala de Studii Avansate în Jurnalism. Acesta a fost organizat mai puțin obișnuit. În loc de o sărbătoare cu mese pompoase, cântece și dansuri, am avut parte de un bal în… ținute sport. Și asta pentru că am mers într-o vizită de documentare la Rezina. Mai întâi am mers la redacția ziarului ”Cuvântul” apoi la un canal de televiziune local ”ELITA-TV”. M-am convins încă o dată că moldovenii noștri sunt foarte ospitalieri și binevoitori atunci când e vorba de oaspeți. Am cunoscut oameni noi, locuri frumoase, în special dealul de pe malul râului Nistru, care separa orașul Râbnița de Rezina. Un alt moment la fel de important, poate cel mai așteptat de noi, absolvenții școlii, fost recepția de la restaurant și înmânarea certificatelor de absolvire.
”Balul” s-a terminat cu o vizită mai lungă la Saharna, o regiune de o frumusețe rară. Mănăstiri rupestre, monumente ale naturii, stânci, cruci, dealuri de pietre, cascade… Toate acestea le poți vedea și în Moldova, fără să mergi undeva peste hotare. Suntem și noi destul de bogați din punct de vedere spiritual și în ceea ce privește frumusețea naturii din jurul nostru. Am rămas indignată de un singur lucru: vizitatorii acestor locuri, probabil din lipsă de educațe, fac mizerie mare aruncând sticle, hârtii, și alte lucruri care strică imaginea acestei comori naturale Saharna.
De poze nici nu mai vorbesc, fotografii peste fotografii, eram niște modele urcate pe stânci, pozând așezat, în picioare, individual și în colectiv, cred ca am putea face un adevărat film de lung metraj cu momentele de care am avut parte înr-o singură zi.
Bineînțeles că vizita la Rezina s-a soldat cu un reportaj radio realizat de colega noastră Diana Lungu, care a făcut niște interviuri, înregistrări de ambianță (adică noi, studenții, cântând și chiuind tot drumul). Interlocutorii au vorbit despre impresiile lor despre școală, eu ca șef am spus ce cred eu despre faptul că mandatul meu expiră, ceilalți și-au spus părerile referitor la colegi, procesul de studii și școală în genere.
În drum spre Chișinău, gurile nu ne-au tăcut. Am cântat tot felul de cântece, am râs și ne-am bucurat de ultimele momente când mai suntem toți împreună. Păcat că s-au terminat, păcat că nu vom mai fi împreună, o grupă de tineri entuziaști, veseli și plini de energie.

Împreună cu noi, în excursie au mers Olivia Pârțac și Eugen Râbca, instructorii care ne-au predat cursul de Legislația mass-media, și reprezentanta Press Now, organizație care sprijină mass-media independentă,co-finanțator al Școlii de Studii Avansate în Jurnalism, Beta Plebani. Mi-aș fi dorit ca să-i avem alături de noi și pe ceilalți instructori în această zi minunată, dar din păcate aceștia nu au venit. Probabil erau foarte ocupați cu serviciul…

Azi dimineaţă am aflat o veste şocantă: BBC World Service a decis să închidă redacţia în limba română de la Chişinău. Mai mult, aceasta nu va mai difuza nimic începând cu 1 august 2008. Consider că e o mare mare prostie!!! Probabil cei de la Londra nu ştiu ce înseamnă reporteri profesionişti, o Moldovă care e în pericol de a fi lichidată şi care are nevoie de libertate de expresie, subiecte cu adevărat inedite şi jurnalism calitativ din toate punctele de vedere. Am avut şi eu ocazia să lucrez împreună cu cei de la BBC aici la Chişinău în timpul stagiului şi pot să spun cu siguranţă că am avut parte de sprijin în toate, sfaturi şi recomandări. Datorită lor, am învăţat să fiu jurnalist, pentru că acolo a fost adevărata mea practică. De contingent nici nu mai vorbesc: harnici, dornici de a lucra, entuziaşti, cooperanţi, sociabili, deschişi spre a învăţa lucruri noi, a face materiale speciale ce ar corespunde intereselor celor de la Londra. Postul de televiziune PRO-TV a difuzat un reportaj la acest subiect aseară.

Nu ştiu ce să zic! Am rămas fără cuvinte şi păcat că jurnalişti din cei mai buni vor rămâne acum şomeri, iar ţara va fi privată de un mijloc media special.

NU închiderii BBC Chişinău!!!! Cei care sunt împotriva închiderii acestui post de radio, scrieţi nişte comentarii la acest post.

Tare e cald afară, mai bine zis “înnaduşă”, după cum spun moldovenii. Să fie oare peste 40 de grade căldură? Cred că la soare e şi mai straşnic. Ieri am fost într-o vizită scurtă la Bălţi, unde am remarcat un lucru. Dimineaţa, pe strada centrală, acolo unde nu circulă maşinile şi oamenii pot să meargă pe jos în voie, drumul era stropit cu apă rece peste tot, pentru ca acesta să nu emane şi mai multă căldură. Interesant, dar în Chişinău, care este capitala Moldovei, nu am remarcat acest lucru. Totuşi oamenii încearcă tot felul de metode ca să se păzească de caniculă. Alţii, însă, se plimbă pe cea mai mare căldură fără a lua ceva măsuri de protecţie. Acest lucru îi face să ajungă la medic din plină stradă. PRO-TV are mai multe detalii în acest sens.

Săptămâna trecută, am avut ocazia să lucrez ca translator pentru un grup de 5 studenţi de la facultatea de jurnalism din Olanda. (Au şi un video spot toţi împreună, dacă vreţi să-i cunoaşteţi, accesaţi pagina, click pe filmuleţul de pe această pagină web).

Scopul vizitei lor a fost realizarea câtorva articole pentru mass media scrisă, materiale radio şi TV despre Moldova şi problemele existente aici. Ceea ce îi deosebeşte de noi este spiritul rebel, libertate în tot ce fac şi un lucru foarte important: posibilitatea de a face practica de jurnalism într-o ţară străină pe banii proprii. Alţi colegi de-ai lor au mers să facă practica în diferite ţări din Europa, Asia, Africa. E o şansă nemaipomenită pentru un jurnalist de a face cunoştinţă cu situaţia presei şi cu diferite subiecte jurnalistice din întreaga lume.

Sunt nişte susţinători înrăiţi ai echipei de fotbal din Olanda. Am avut norocul şi ocazia să mergem împreună să privim meciul România-Olanda în scuarul Teatrului de Operă şi Balet, unde majoritatea suporterilor erau de partea echipei României. Ce să zic, bineînţeles că olandezii au rămas mulţumiţi de meciul dintre Olanda şi România, mai ales că compatrioţii lor au câştigat cu scorul de 2-0. Mare bucurie pentru studenţii din Olanda şi mare tristeţe pentru cei prezenţi în scuar, care şi-au pus mari speranţe în echipa României. Unii din ei chiar purtau tricouri cu tricolorul, au venit chiar şi cetăţeni români, care erau fie în vizită la cineva, fie ca turişti, fie ca studenţi la universităţile din Republica Moldova. Am rămas profund impresionată de o întâmplare de care am avut parte la acelaşi eveniment: împreună cu Susan Peters, una din studentele din Olanda intervievam suporterii referitor la meciul care urma să aibă loc, şi astfel am dat peste cine credeţi? ex-consulul României în Olanda. Mare entuziasm şi mirare pentru Susan şi o mare onoare pentru mine. Sigur, că experienţa de traducere aduce după sine multe evenimente importante, cunoştinţe neaşteptate, oameni noi, cu experienţă în diverse domenii. De acest lucru m-am convins de nenumărate ori. O vizită la Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism, la PRO-TV, la Radio Europa Liberă le-a lăsat impresii din cele mai bune.

Le-a plăcut foarte mult mămăliga cu tocăniţă, brânză şi smântână… La început, o mâncau cu furculiţa, dar când le-am zis că, tradiţional, moldovenii o mănâncă cu mâinile, tare s-au mai bucurat. Au aruncat furculiţa din mână şi au savurat mămăliga până la urmă cu mâinile

PS: Încă o săptămână de lucru în domeniul traducerii se adaugă la CV-ul meu.

De când a început campionatul de fotbal EURO-2008, bărbații pasionați de acest gen de sport nici nu văd nici nu aud altceva decât scoruri, țipete de ordinul ”GOOOOOL!!!”, ”URAAAA!”, etc. Zarvă mare în țară, fotbal vezi pe panourile de publicitate din oraș, pe ecranele mari instalate pe străzi, în localuri publice. Chiar și operatorii de comunicare mobilă au lansat concursuri de tot felul despre scorurile meciurilor de la EURO 2008. Până la urmă fiecare face un business din asta. Dar nimeni nu s-a întrebat de ce campionatul de fotbal din acest an nu este difuzat de către TVR1, sau chiar dacă este difuzat, la noi în Moldova, nu se permite acestui post TV să o facă… În loc de programe, pe ecranele televizoarelor vedem unul și același mesaj:

Stimați telespectatori!

Postul de televiziune TVR1 nu dispune de drepturile de difuzare a meciurilor EURO 2008 pe teritoriul Republicii Moldova. Conform Legii, emisia TVR1 va fi sistată pe durata meciurilor. Grila de programe TVR1 obișnuită își va începe retransmisia după finisarea meciului sistat. 

Din păcate, fanilor de fotbal nu le pasă la ce canal de televiziune privesc meciurile, important este să nu scape vreunul.

Deşi examenele de bacalaureat sunt în toi, elevii liceelor visează deja la ce vor îmbrăca la balul de absolvire, cum se vor distra, în ce local public vor merge pentru a-şi lua rămas bun de la anii de şcoală.
Cei care au mai multă bătaie de cap în ajunul balului de absolvire sunt părnţii, fie cei care muncesc peste hotarele ţării, fie cei care sunt în ţară şi încearcă să strângă un ban pentru ca odraslele lor să arate bine la bal şi să fie “în rând cu lumea”. Părinţii sunt conştienţi de faptul că vor cheltui mulţi bani pentru acest lucru, totuşi ar da ultimii bani ca copiii lor (mi-am permis o cacofonie Sorry!) să fie mai sus ca ceilalţi. Ce să faci, aşa e mentalitatea moldoveanului. Cică, ce va zice lumea? Am citit un articol interesant la faţa locului realizat de Maia Metaxa de la BBC. Vezi articolul aici. Elevii sunt fericiţi când scapă de examene, dar cu timpul îi apucă nostalgia, amintirile cele mai plăcute despre anii de liceu, colegi, năzbâtii… Este şi un cântec “Ani de liceu” care, de fiecare dată când îl ascult, îmi aduce aminte de liceul în care am ănvăţat. Au fost ani frumoşi plini de inocenţă.

În acest an, România a făcut publică decizia de a oferi burse preuniversitare şi universitare pentru tinerii din Republica Moldova. O veste bună este că tinerii doritori de a studia în România vor putea depune dosarele la Ambasada României la Chişinău. Detalii pe site-ul PRO-TV. M-am bucurat foarte mult pentru că şi fratele meu absolveşte liceul şi vrea să facă studii la universitate. Dacă nu are şanse aici in Moldova, de ce să nu-şi încerce norocul în România? Această problemă cu siguranţă îi preocupă pe miile de absolvenţi ai instituţiilor preuniversitare de la noi din ţară care, începând cu ziua de mâine, vor începe susţinerea examenelor de bacalaureat. Site-ul BBC oferă informaţie despre numărul de burse oferite de Guvernul României, iar blogul lui Tudor Cojocaru vine cu detalii despre admiterea în universităţile de peste Prut, care însă sunt încă în proces de examinare. Dar până atunci, urez mult succes elevilor absolvenţi la examenele de BAC!

Cu o săptămână în urmă, am fost la un club disco din capitală, să sărbătorim ziua de naştere a unui coleg. în fiecare joi, în acest club se organizează Salsa Party, unde vizitatorii pot învăţa paşi de dans latino. Totul a fost super fine dar nu am ştiut un singur lucru. Instructoarea de dans de la Salsa Party poartă acelaşi nume de familie ca mine. Se numeşte Ana Aramă şi am citit un interviu cu ea aici. Sunt mândră că port numele Aramă, căci din câte văd, astfel de oameni ajung personalităţi. De exemplu, Angela Aramă, femeie perfecţionistă, fostă prezentatoare TV, actualmente deputat creştin-democrat în Legislativul moldovean Ce să zic, poate ajung şi eu cîndva un om bine-cunoscut în toată ţara şi peste hotare, adică vedetă