Centrul Independent de Jurnalism (CIJ), în cooperare cu Şcoala de Jurnalism din Missouri (SUA) şi Centrul de Formare Profesională a Jurnaliştilor din Paris (Franţa), anunţă înmatricularea la Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism din Chişinău (ŞSAJ) pentru anul de studii 2009-2010.
        Şcoala este concepută în baza unor programe postuniversitare avansate de pregătire a jurnaliştilor şi a fost creată în corespundere cu cele mai înalte standarde internaţionale în jurnalismul practicat în Europa şi Statele Unite ale Americii.
        Sunt admise persoane care au studii superioare în diverse domenii (ştiinte socio-umane, ştiinte tehnice, arte, medicină ş.a). Studiile sunt cu plată (sunt acceptate şi sponsorizări din partea instituţiilor media, neguvernamentale, comerciale). Cei mai buni studenţi beneficiază de burse şi reduceri la taxa de studii.
        Corpul didactic al ŞSAJ este format din jurnalişti notorii din Moldova, precum şi instructori din străinătate. Şcoala asigură studenţii cu echipament tehnic performant pentru cursurile foto, video şi radio, precum şi cu alte materiale necesare pentru deprinderea unor abilităţi practice în domeniul jurnalismului.
        Anul de studii durează zece luni, iar printre principalele cursuri predate se numară: Scrierea ştirilor, Jurnalismul radio-tv, Legislaţia şi etica mass-media, Jurnalismul on-line, Jurnalismul de investigaţie, Jurnalismul economic şi de afaceri, Fotojurnalismul, Managementul mass-media s.a..
        Certificatul de absolvire este obţinut în baza unui proiect susţinut la finele anului de învăţământ şi este semnată de Centrul Independent de Jurnalism, Şcoala de Jurnalism din Missouri şi Centrul de Formare Profesională a Jurnaliştilor din Paris.
        Selectarea candidaţilor se face în baza dosarului care va cuprinde:
- CV
- Formular de admitere
- Scrisoare de motivare
- Trei materiale jurnalistice
- Două recomandări
- Copia diplomei de studii superioare (absolvenţii promoţiei 2009 vor prezenta un certificat de la facultate în care se confirmă că sunt în ultimul an de studii)
- Copia buletinului de identitate

Admiterea persoanelor selectate se va face în baza unui test în scris şi a unui interviu.

Tel.: 92 94 40, 21 36 52, Centrul Independent de Jurnalism, Şciusev 53, 2012, Chişinău

Noiembrie se apropie de jumătate, iar noi tot aer rece respirăm în apartamente, ne îmbolnăvim şi asta e, ne continuăm viaţa, în timp ce autorităţile se ceartă între ele, care şi ce datorii are de achitat, cine e vinovatul, etc. De sănătatea oamenilor nici nu le pasă, şi mai ales a micuţilor din grădiniţe care, sărmăneii de ei, au ajuns să deseneze cu mănuşile pe mâini, aşa cum spune un reportaj al PRO-TV. Ajungi seara de la serviciu acasă cu gândul să te odihneşti, să te încălzeşti, dar acolo ia căldură de unde nu-i. Tragem plapumele peste noi, îmbrăcăm cele mai groase haine şi trăim. Oare chiar aşa de mari sunt datoriile pentru căldură că sănătatea omului a ajuns să nu conteze pentru nimeni? Dar ce să zicem despre cetăţenii care îţi achită facturile pentru căldură la timp şi conştiincios? De ce nici aceştia nu au căldură în case? Oare merită aceştia o astfel de soartă? E mare jale în ţară pe timp de sezon rece, chiar dacă se apropie alegerile parlamentare 2009… or, politicienii sunt atât de preocupaţi să se ponegrească unii pe alţii că nici nu realizează faptul că iarna se apropie şi avem nevoie de căldură, dacă nu în case, măcar afară Este oare cineva în stare să ne aducă vara înapoi acum?

Vineri, 31 octobrie, publicaţia periodica “Expresul de Ungheni” va marca un an de la lansarea pe piaţa media din Republica Moldova. Am citit despre acest lucru într-un comunicat de presă al redacţiei ziarului plasat pe site-ul www.comunicate.md, serviciu oferit de SC „DecaInform” SRL.

Cu această ocazie, redacţia ziarului din Ungheni va organiza o masă rotundă cu genericul: „Noi dimensiuni ale presei locale”, la care sînt invitaţi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, ai societăţii civile şi sectorului privat. În discuţie vor fi puse probleme ce ţin de relaţiile mass-media-APL, de parteneriatul mass-media-societate civilă-sector privat, se menţionează în comunicatul respectiv.

Deşi are doar un anişor, “Expresul de Ungheni” a obţinut deja patru premii oferite de instituţii media de valoare din Moldova ca: Centrul Independent de Jurnalism şi Comitetul pentru Libertatea Presei, Asociaţia Presei Independente, etc.

În mare parte, ştirile publicate de “Expresul de Ungheni” au fost preluate de Agenţia de ştiri “DECA-press” şi de ziare naţionale cu renume.

Primul număr al publicaţiei a apărut la 1 noiembrie 2007. La ora actuală, are un tiraj de 1950 exemplare şi se editează în limba română. 

Cu această ocazie, ţin să felicit pe cei care au avut curajul să fondeze o astfel de publicaţie şi să le urez multe realizări frumoase, cititori devotaţi şi produse media din cele mai bune.

Mai multe despre ziarul tinerel de la Ungheni puteti afla de pe blogul colegului meu, Cristian Jardan, care a contribuit cu produse jurnalistice la evoluţia acestui ziar. Eeeeeee, numai publicitatea pe care i-a facut-o pe blogul său cât face!!! Felicitări, Cristiane şi numai bine!

Recent a împlinit vârsta de două luni de zile dar se poate mândri cu ceea ce nu are încă nici un bebeluș în Moldova, poate chiar în întreaga lume. Este blogger, adică deține un blog. Desigur, pe moment, fiindcă nu știe să scrie și nici citi, căci e prea micuț, tatăl este cel care îl ”asistă” în poveștile sale de viață. Totuși, tatăl său Eugen speră că, atunci când va crește mare, protagonistul blogului, adică fiul, va continua să scrie pe acest blog așa cum o face el acum.

Blogul despre care vă vorbesc se deosebește de celelalte bloguri apărute până acum prin individualitate. Textele postate sunt realizate cu o deosebită măiestrie de către un adult, dar cu un limbaj scris aparent din perspectiva unui bebeluș. Acesta reflectă viața de zi cu zi a unui pui de om care vine dintr-un orășel din nordul Moldovei – Bălți, de unde sunt și eu; descrie fiecare moment și fiecare succes prin care trece acest copil, începând cu primele zile de viață și terminând cu…. cine știe… poate va scrie la infinit. Ar fi foarte interesant…  Din povestea frumoasă a unui copil, care abia de își ține căpșorul drept și zâmbește când crede el că e nevoie nu lipsesc nici cei care l-au făurit: tata și mama, părinți iubitori și un cuplu de invidiat, oameni de o bunătate rară, veșnic tineri și la chip și la suflet, mai ales acum când Dumnezeu le-a dăruit o comoară de băiat Și nanii și nanele și alte rude apropiate s-au văzut pentru un moment personaje ale blogului.

Vă povestesc despre acest bebeluș ”talentat”, dar nu v-am spus încă ce nume special poartă. Îl cheamă Leonard! Wow, probabil viitor artist, vedetă de cinema sau politician, pentru că are un nume de om mare. Cine va deveni el în viitor nu cred că are mare importanță acum. Ceea ce contează este să fie sănătoșel și să aibă o copilărie fericită alături de cei dragi.

Sunt vinovată pentru că am uitat de blog, sunt vinovată pentru că nu am scris de mult timp cele mai tari noutăți… Cer scuze vizitatorilor blogului. Promit să recuperez timpul pierdut!!!!

Am revenit acasă, în Moldova, după o călătorie de două săptămâni în Polonia. Într-un Youth Exchange Program, unde au participat 6 ţări: Polonia, Turcia, Moldova, Spania, Belarus şi Malta. Multă comunicare în diverse limbi, desen, dans, cântec, jocuri… De toate am avut parte acolo, mi-am făcut şi mulţi prieteni. Dar am înţeles un singur lucru: tot e mai bine acasă. Vorba ceea: Fie pâinea cât de rea, tot mai bine în ţara ta. Este adevărat că am văzut locuri deosebit de frumoase, am întâlnit oameni de artă cunoscuţi. De ce am zis că e mai bine acasă? Pentru că bucătăria de acolo nu a fost pe potriva gusturilor noastre. Mă săturasem de zama fără ingrediente pe care o aveam în fiecare zi pe masă, de pâinea cu caşcaval, salată şi salam care împodobea zilnic masa. De fructe nu prea am avut parte, şi asta în pofida faptului că era vară, cald, aveam nevoie de vitamine. Tare ne mai gândeam la mămăliga de acasă, zama din carne de găină, renumitul “borş roşu”, care la polonezi nu este altceva decât sirop cu gust şi aromă de sfeclă roşie, fără cartofi şi fără alte ingrediente.

Şi dacă bucătăria a primit un punctaj destul de mic la acest capitol din partea tuturor ţărilor prezente la eveniment, atunci Polonia cu locurile sale istorice, cu oamenii buni la inimă şi ospitalieri a primit un zece mare mare. Asta pentru că oriunde nu păşeam, era o curăţenie deosebită. Bravo polonezilor pentru că îşi preţuiesc frumuseţea ţării lor. M-am gândit că dacă ar lua exemplu ai noştri cetăţeni şi ar fi la fel de precauţi atunci când vor să arunce ceva în stradă, am avea o ţară pură, nepoluată. Din păcate, nu ştiu dacă asta se va întâmpla în următorii câţiva ani, pentru că “năravul lupului nu-l mai poţi schimba nici în ruptul capului” :(

Momentul care m-a mirat mult s-a întâmplat atunci când eu și prietenii mei am hotărât să facem o poză chiar în mijlocul străzii pe unde mergeau mașini peste mașini. La început îmi era frică, pentru că traficul era destul de aglomerat. Dar, în momentul când cineva ne fotografia, mașinile se opreau, așteptau până finisam și apoi își continuau calea. Mai mult, șoferii nu lansau cuvinte jignitoare, cum ar fi făcut-o ai noștri, din contra, în schimb primeam zâmbete și semnul ”cool” din mână.

Acum simt lipsa momentelor frumoase din Polonia, prietenilor, lacului cu nuferi pe malul căruia stăteam aşezaţi deseori şi unde mingea noastră de volley s-a scăldat de atâtea ori, dansatorii care se pregăteau de concurs cu multă sârguinţă şi seriozitate, balul mascat care a trezit zgomote din cele mai puternice când ne-am simţit şi noi copii pentru o oră, seara interculturală unde toţi participanţii s-au lăudat cu mâncare tradiţională, muzică, jocuri, dansuri, cântece şi, în general, cu ţara lor.  

Ultima noapte de adio a fost cea mai grea, pentru că ne-am despărţit de cei cu care am petrecut împreună 10 zile şi ne obişnuisem deja. Dar, din păcate, programul era pe sfârşite așa ca ne-am rezumat doar la schimb de adrese electronice, numere de telefoane, cadouri, amintiri.

PS: pozele vin mai apoi.

Ieri, sâmbătă, am avut mulatașteptatul bal de absolvire la Școala de Studii Avansate în Jurnalism. Acesta a fost organizat mai puțin obișnuit. În loc de o sărbătoare cu mese pompoase, cântece și dansuri, am avut parte de un bal în… ținute sport. Și asta pentru că am mers într-o vizită de documentare la Rezina. Mai întâi am mers la redacția ziarului ”Cuvântul” apoi la un canal de televiziune local ”ELITA-TV”. M-am convins încă o dată că moldovenii noștri sunt foarte ospitalieri și binevoitori atunci când e vorba de oaspeți. Am cunoscut oameni noi, locuri frumoase, în special dealul de pe malul râului Nistru, care separa orașul Râbnița de Rezina. Un alt moment la fel de important, poate cel mai așteptat de noi, absolvenții școlii, fost recepția de la restaurant și înmânarea certificatelor de absolvire.
”Balul” s-a terminat cu o vizită mai lungă la Saharna, o regiune de o frumusețe rară. Mănăstiri rupestre, monumente ale naturii, stânci, cruci, dealuri de pietre, cascade… Toate acestea le poți vedea și în Moldova, fără să mergi undeva peste hotare. Suntem și noi destul de bogați din punct de vedere spiritual și în ceea ce privește frumusețea naturii din jurul nostru. Am rămas indignată de un singur lucru: vizitatorii acestor locuri, probabil din lipsă de educațe, fac mizerie mare aruncând sticle, hârtii, și alte lucruri care strică imaginea acestei comori naturale Saharna.
De poze nici nu mai vorbesc, fotografii peste fotografii, eram niște modele urcate pe stânci, pozând așezat, în picioare, individual și în colectiv, cred ca am putea face un adevărat film de lung metraj cu momentele de care am avut parte înr-o singură zi.
Bineînțeles că vizita la Rezina s-a soldat cu un reportaj radio realizat de colega noastră Diana Lungu, care a făcut niște interviuri, înregistrări de ambianță (adică noi, studenții, cântând și chiuind tot drumul). Interlocutorii au vorbit despre impresiile lor despre școală, eu ca șef am spus ce cred eu despre faptul că mandatul meu expiră, ceilalți și-au spus părerile referitor la colegi, procesul de studii și școală în genere.
În drum spre Chișinău, gurile nu ne-au tăcut. Am cântat tot felul de cântece, am râs și ne-am bucurat de ultimele momente când mai suntem toți împreună. Păcat că s-au terminat, păcat că nu vom mai fi împreună, o grupă de tineri entuziaști, veseli și plini de energie.

Împreună cu noi, în excursie au mers Olivia Pârțac și Eugen Râbca, instructorii care ne-au predat cursul de Legislația mass-media, și reprezentanta Press Now, organizație care sprijină mass-media independentă,co-finanțator al Școlii de Studii Avansate în Jurnalism, Beta Plebani. Mi-aș fi dorit ca să-i avem alături de noi și pe ceilalți instructori în această zi minunată, dar din păcate aceștia nu au venit. Probabil erau foarte ocupați cu serviciul…

Azi dimineaţă am aflat o veste şocantă: BBC World Service a decis să închidă redacţia în limba română de la Chişinău. Mai mult, aceasta nu va mai difuza nimic începând cu 1 august 2008. Consider că e o mare mare prostie!!! Probabil cei de la Londra nu ştiu ce înseamnă reporteri profesionişti, o Moldovă care e în pericol de a fi lichidată şi care are nevoie de libertate de expresie, subiecte cu adevărat inedite şi jurnalism calitativ din toate punctele de vedere. Am avut şi eu ocazia să lucrez împreună cu cei de la BBC aici la Chişinău în timpul stagiului şi pot să spun cu siguranţă că am avut parte de sprijin în toate, sfaturi şi recomandări. Datorită lor, am învăţat să fiu jurnalist, pentru că acolo a fost adevărata mea practică. De contingent nici nu mai vorbesc: harnici, dornici de a lucra, entuziaşti, cooperanţi, sociabili, deschişi spre a învăţa lucruri noi, a face materiale speciale ce ar corespunde intereselor celor de la Londra. Postul de televiziune PRO-TV a difuzat un reportaj la acest subiect aseară.

Nu ştiu ce să zic! Am rămas fără cuvinte şi păcat că jurnalişti din cei mai buni vor rămâne acum şomeri, iar ţara va fi privată de un mijloc media special.

NU închiderii BBC Chişinău!!!! Cei care sunt împotriva închiderii acestui post de radio, scrieţi nişte comentarii la acest post.

Tare e cald afară, mai bine zis “înnaduşă”, după cum spun moldovenii. Să fie oare peste 40 de grade căldură? Cred că la soare e şi mai straşnic. Ieri am fost într-o vizită scurtă la Bălţi, unde am remarcat un lucru. Dimineaţa, pe strada centrală, acolo unde nu circulă maşinile şi oamenii pot să meargă pe jos în voie, drumul era stropit cu apă rece peste tot, pentru ca acesta să nu emane şi mai multă căldură. Interesant, dar în Chişinău, care este capitala Moldovei, nu am remarcat acest lucru. Totuşi oamenii încearcă tot felul de metode ca să se păzească de caniculă. Alţii, însă, se plimbă pe cea mai mare căldură fără a lua ceva măsuri de protecţie. Acest lucru îi face să ajungă la medic din plină stradă. PRO-TV are mai multe detalii în acest sens.

Săptămâna trecută, am avut ocazia să lucrez ca translator pentru un grup de 5 studenţi de la facultatea de jurnalism din Olanda. (Au şi un video spot toţi împreună, dacă vreţi să-i cunoaşteţi, accesaţi pagina, click pe filmuleţul de pe această pagină web).

Scopul vizitei lor a fost realizarea câtorva articole pentru mass media scrisă, materiale radio şi TV despre Moldova şi problemele existente aici. Ceea ce îi deosebeşte de noi este spiritul rebel, libertate în tot ce fac şi un lucru foarte important: posibilitatea de a face practica de jurnalism într-o ţară străină pe banii proprii. Alţi colegi de-ai lor au mers să facă practica în diferite ţări din Europa, Asia, Africa. E o şansă nemaipomenită pentru un jurnalist de a face cunoştinţă cu situaţia presei şi cu diferite subiecte jurnalistice din întreaga lume.

Sunt nişte susţinători înrăiţi ai echipei de fotbal din Olanda. Am avut norocul şi ocazia să mergem împreună să privim meciul România-Olanda în scuarul Teatrului de Operă şi Balet, unde majoritatea suporterilor erau de partea echipei României. Ce să zic, bineînţeles că olandezii au rămas mulţumiţi de meciul dintre Olanda şi România, mai ales că compatrioţii lor au câştigat cu scorul de 2-0. Mare bucurie pentru studenţii din Olanda şi mare tristeţe pentru cei prezenţi în scuar, care şi-au pus mari speranţe în echipa României. Unii din ei chiar purtau tricouri cu tricolorul, au venit chiar şi cetăţeni români, care erau fie în vizită la cineva, fie ca turişti, fie ca studenţi la universităţile din Republica Moldova. Am rămas profund impresionată de o întâmplare de care am avut parte la acelaşi eveniment: împreună cu Susan Peters, una din studentele din Olanda intervievam suporterii referitor la meciul care urma să aibă loc, şi astfel am dat peste cine credeţi? ex-consulul României în Olanda. Mare entuziasm şi mirare pentru Susan şi o mare onoare pentru mine. Sigur, că experienţa de traducere aduce după sine multe evenimente importante, cunoştinţe neaşteptate, oameni noi, cu experienţă în diverse domenii. De acest lucru m-am convins de nenumărate ori. O vizită la Şcoala de Studii Avansate în Jurnalism, la PRO-TV, la Radio Europa Liberă le-a lăsat impresii din cele mai bune.

Le-a plăcut foarte mult mămăliga cu tocăniţă, brânză şi smântână… La început, o mâncau cu furculiţa, dar când le-am zis că, tradiţional, moldovenii o mănâncă cu mâinile, tare s-au mai bucurat. Au aruncat furculiţa din mână şi au savurat mămăliga până la urmă cu mâinile

PS: Încă o săptămână de lucru în domeniul traducerii se adaugă la CV-ul meu.