Noiembrie se apropie de jumătate, iar noi tot aer rece respirăm în apartamente, ne îmbolnăvim şi asta e, ne continuăm viaţa, în timp ce autorităţile se ceartă între ele, care şi ce datorii are de achitat, cine e vinovatul, e
tc. De sănătatea oamenilor nici nu le pasă, şi mai ales a micuţilor din grădiniţe care, sărmăneii de ei, au ajuns să deseneze cu mănuşile pe mâini, aşa cum spune un reportaj al PRO-TV. Ajungi seara de la serviciu acasă cu gândul să te odihneşti, să te încălzeşti, dar acolo ia căldură de unde nu-i. Tragem plapumele peste noi, îmbrăcăm cele mai groase haine şi trăim. Oare chiar aşa de mari sunt datoriile pentru căldură că sănătatea omului a ajuns să nu conteze pentru nimeni? Dar ce să zicem despre cetăţenii care îţi achită facturile pentru căldură la timp şi conştiincios? De ce nici aceştia nu au căldură în case? Oare merită aceştia o astfel de soartă? E mare jale în ţară pe timp de sezon rece, chiar dacă se apropie alegerile parlamentare 2009… or, politicienii sunt atât de preocupaţi să se ponegrească unii pe alţii că nici nu realizează faptul că iarna se apropie şi avem nevoie de căldură, dacă nu în case, măcar afară
Este oare cineva în stare să ne aducă vara înapoi acum?
În casă e mai frig ca afară?
12 noiembrie, 2008 de Maria Arama



No problem, Mary! Revino la Bălţi! Aici comuniştii ne dau căldură în apartamente, e bine, aproape ca-n poveşti. Ba chiar stau şi cu geamul deschis, uneori e prea cald. Suferiţi de frig, suferiţi, capitaliştilor!!!
uof…..a fost cu mult mai rau….anii trecuti……..
ce va tot plangeti……….numa ca sa umpleti spatiul web…mai bine sar vinde ca sa nu scrie asa porcarii!!!
“Kid Loco” = “un vechi amic” al tău, Mary! A lăsat Bălţiul pentru Chişinău. S-a ascuns în spatele unui pseudonim, are şi el blog (vezi la rubrica PRIETENI din josul acestei pagini) şi critică bloggerii de sus pînă jos! Dă-i o replică, Mary! Izbăveşte-ne de cel viclean! Amin.