Vineri, 31 octobrie, publicaţia periodica “Expresul de Ungheni” va marca un an de la lansarea pe piaţa media din Republica Moldova. Am citit despre acest lucru într-un comunicat de presă al redacţiei ziarului plasat pe site-ul www.comunicate.md, serviciu oferit de SC „DecaInform” SRL.
Cu această ocazie, redacţia ziarului din Ungheni va organiza o masă rotundă cu genericul: „Noi dimensiuni ale presei locale”, la care sînt invitaţi reprezentanţi ai autorităţilor publice locale, ai societăţii civile şi sectorului privat. În discuţie vor fi puse probleme ce ţin de relaţiile mass-media-APL, de parteneriatul mass-media-societate civilă-sector privat, se menţionează în comunicatul respectiv.
Deşi are doar un anişor, “Expresul de Ungheni” a obţinut deja patru premii oferite de instituţii media de valoare din Moldova ca: Centrul Independent de Jurnalism şi Comitetul pentru Libertatea Presei, Asociaţia Presei Independente, etc.
În mare parte, ştirile publicate de “Expresul de Ungheni” au fost preluate de Agenţia de ştiri “DECA-press” şi de ziare naţionale cu renume.
Primul număr al publicaţiei a apărut la 1 noiembrie 2007. La ora actuală, are un tiraj de 1950 exemplare şi se editează în limba română.
Cu această ocazie, ţin să felicit pe cei care au avut curajul să fondeze o astfel de publicaţie şi să le urez multe realizări frumoase, cititori devotaţi şi produse media din cele mai bune.
Mai multe despre ziarul tinerel de la Ungheni puteti afla de pe blogul colegului meu, Cristian Jardan, care a contribuit cu produse jurnalistice la evoluţia acestui ziar. Eeeeeee, numai publicitatea pe care i-a facut-o pe blogul său cât face!!! Felicitări, Cristiane şi numai bine!



