«Fii atent pe unde calci!», «Ce, eşti chior?»… Răspunsul nu se lasă multaşteptat: «Da, sunt orb!».
Deşi se confruntă cu astfel de situaţii aproape în fiecare zi, Valeriu Popov, un tânăr nevăzător, nu-şi pierde cumpătul şi continuă să trăiască. Este un tânăr optimist, plin de energie, vesel,
îndrăzneţ şi foarte încrezut în sine, aşa cum îl consideră prietenii şi colegii de facultate.
Anume datorită ambiţiei şi dorinţei de a fi tratat la fel ca ceilalţi colegi, Valeriu şi-a văzut visul împlinit. După 10 ani de studii la o Şcoală Specială pentru nevăzători şi slabvăzători din Bălţi şi studii liceale la o Şcoală de Meserii, astăzi este student în anul I la Facultatea de Psihologie la Universitatea de Stat din Moldova. «Îmi amintesc de
momentul când am păşit pentru prima dată în auditoriu. Eram foarte emoţionat. Mă temeam că nu voi fi acceptat sau voi fi tratat cu indiferenţă şi compătimire. Dar n-a fost aşa. Am rămas mirat de atitudinea tolerantă a celor 29 colegi de grupă. Acum, ne disrăm toţi împreună, mergem la frigărui. Din acea zi nu mă mai simt complexat de problema mea de sănătate», spune Valeriu.
Şi profesorii îl tratează pe Valeriu la egalitate cu cei de o vârstă cu el în toate cazurile, cu excepţia testelor de verificare a cunoştinţelor, pe care el le susţine în mod oral. Totuşi, nu i se oferă facilităţi şi nu e scutit de nici o întrebare în plus. „La ultimul examen de psihologie am obţinut nota maximă pentru că ştiam tema foarte bine. De fapt, întotdeauna am fost apreciat obiectiv d
e către profesori pentru că ei ştiu că eu muncesc foarte mult pentru asta”, zâmbeşte Valeriu.
Învaţă din cele auzite
Spre deosebire de alte persoane nevăzătoare, Valeriu nu cunoaşte sistemul Braille, un sistem de scriere folosit de cei cu deficienţe de vedere. Astfel, el învaţă din înregistrările audio pe care le face în timpul orelor.
În cazul când lipseşte de la ore, colegii de grupă sunt cei care îi sar în ajutor. Tatiana Filip, una din colegele lui Valeriu, îi este permanent alături, pentru că locuieşte în acelaşi cămin cu el. „Atunci când Valeriu lipseşte de la ore dintr-un motiv anume, eu îi citesc tema din caietele colegilor de grupă pentru a o înregistra la dictofon. Pentru ca mai apoi el să o asculte de câteva ori şi, astfel, să se pregătească de ore pentru ziua următoare”, spune Tatiana.
Nu îi place să fie compătimit de nimeni, nici chiar de familie, prieteni sau rude.
Nu se plânge că duce lipsă de ceva, chiar dacă are o bursă socială de doar… 160 lei. Tatăl său e decedat, iar mama sa este pensionară. Are doi fraţi mai mari care îl mai ajută cu bani şi îl susţin atunci când are nevoie. „Mă consider un norocos, pentru că am mulţi prieteni pe care pot să mă bazez. Ei sunt cei care mă însoţesc atunci când merg la universitate sau la magazin”, susţine Valeriu cu încredere şi mândrie.
Primul examen de bacalaureat – examen de viaţă
Deşi nu s-a simţit vreodată diferit de alte persoane fără deficienţe, acum Valeriu simte ce înseamnă să fii orb cu adevărat. În acest an, de rând cu ceilalţi colegi de grupă, Valeriu trebuie să suţină examenele de bacalaureat, dar există o problemă. Conform Regulamentului de Organizare a Examenelor de Bacalaureat, probele sunt susţinute în formă scrisă. Din păcate, acelaşi regulament nu prevede facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi, în special pentru nevăzători.
De aceea, Valeriu a hotărât să apeleze la ajutorul lui Eugen Luchian, şeful secţiei de studii de la Universitatea de Stat din Moldova, unde studiază în prezent. Tânărul a venit cu ideea de a susţne bacalaureatul în formă orală. La rândul său, Eugen Luchian spune în acest sens: „La Universitatea de Stat din Moldova sunt două persoane nevăzătoare care trebuie să susţină examenele de bacalaureat în acest an. Pentru rezolvarea problemei lor, ar fi câteva variante pe care Ministerul Educaţiei ar trebuie să le examineze. În primul rând, persoanele respective ar putea susţine examenele în formă orală. O altă variantă ar fi aprecierea examenului de bacalaureat cu nota anuală pe care studentul a obţinut-o la disciplina respectivă. Şi utima, care poate fi în cel mai rău caz, este să trimitem aceste persoane la o instituţie specială pentru nevăzători pentru a susţine examenele acolo. Din acest considerent, am venit cu o cerere de examinare a problemei la Ministerul Educaţiei, unde ne-au promis să discute despre acest subiect la una din şedinţele lor ulterioare”, afirmă Eugen Luchian.
Reprezentanţii Ministerului de Educaţie nu au fost de găsit ca să se pronunţe pe problema respectivă. Dar din spusele lui Eugen Luchian şi ale lui Valeriu, deşi primul examen de bacalaureat urmează să aibă loc în mai puţin de o lună, Ministerul Educaţiei nu se grăbeşte să rezolve problema persoanelor nevăzătoare în ceea ce priveşte susţinerea examenelor de bacalaureat în acest an.
Totuşi, Valeriu continuă să spere că va ajunge să susţină bacalaureatul în acest an, de rând cu ceilalţi. De aceea, el a luat subiectele pentru examen şi a început pregătirile, deoarece, spune el „n-aş vrea să ajung la primul examen de bacalaureat şi să le spun profesorilor „Îmi cer iertare, dar nu am învăţat pentru examen pentru că am stat şi am aşteptat hotărârea Ministerului referitor la problema respectivă. Ar fi o mare ruşine!”.
Este norocos pentru că poate să meargă
Valeriu şi-a pierdut vederea la vârsta de 7 ani, atunci când, în timp ce se afla împreună cu părinţii în câmp, a găsit o grenadă şi a încercat să o deschidă. A urmat explozia care i-a luat braţul stâng, vederea şi sufletul de copil. Cu timpul, problemele vieţii şi decesul tatălui, suferinţa mamei şi a celor din jurul său l-au făcut să nu-şi mai plângă de milă şi să meargă înainte.
„Mulţumesc lui Dumnezeu că pot merge, mă pot deplasa, pot să am grijă de mine! Sunt alţii mai trişti ca mine, care stau ţintuiţi la pat şi pot să citească doar ceva ca să-şi aline durerea. Eu aud foarte bine, merg de sinestătător şi uneori dansez. Ce-mi mai trebuie de la viaţă? Sunt fericit şi mulţumit de mine însumi!, spune cu hotărâre Valeriu şi zâmbeşte cu încredere.
