Prin noroi spre… jurnalism

Miercuri, am mers în raionul Sângerei, într-un sătuc unde nu a fost niciodată o biserică. Şi deoarece se apropie sărbătorile de Paşti, am hotărât să merg să vorbesc cu o bătrânică din acel sat care, atunci când mai putea, mergea de Paşti în satul vecin la biserică pentru a sfinţi pasca. Prin noroi, vânt şi ploaie puternică, mergeam singurică pe un deal, spre satul  despre care nu ştiam nimic. Atunci, mă gândeam că nu mai vreau să fac jurnalism, ce profesie mizerabilă. Gândul meu era la casa unde mă aştepta o cină caldă, pregătită de mama. Ce mai, era jale pentru mine, dar cu ajutorul lui Dumnezeu am reuşit să ajung în sat, ţipenie de om pe drum. Totuşi am reuşit să găsesc bătrânica de care aveam nevoie. s-a dovedit a fi destul de interesantă şi sociabilă. Şi, în sfârşit, mi-a revenit simpatia faţă de jurnalism. Ce profesie dificilă şi reponsabilă!