Şi iar talente…

Competiţia de poezii pe care am iniţiat-o cu câteva zile în urmă pe blog se pare că a încins spiritele şi a trezit interes din partea colegilor mei. Astfel, am mai descoperit încă 2 iubitori de poezie, romantism, creaţie. Veronica Russu, vecina mea de “mahala”, mi-a propus să citesc una din poeziile sale care mi-a plăcut foarte mult. Este vers alb, care te pătrunde până la oase. Şi-a publicat poeziile în revista “Clipa Siderală” şi volumul de poezii “Nu e om să nu fi scris o poezie”. Potrivit Veronicăi, mulţi scriu poezie atunci când li-i greu sau le lipseşte ceva. Ea scrie poezii chiar mergând pe stradă. Uneori, poate să nu scrie un an de zile după care revine la poezie, odată cu inspiraţia.

Despre următoarea poezie spune următoarele: “Prin ea sunt independentă, mă simt pe mine însămi”. Creaţiile sale au un specific: nu au titlu. De ce? “Pentru că nu pot să le găsesc un titlu”, spune Veronica. Aş putea spune că e o Emily Dickens a Moldovei, de ce nu?

**************

Sărută-mi gândurile, dar nu acum

Arborele de zâmbete din mine

Te îneacă-n respiraţia mea

Du-te şi adă-mi respiraţia din flori

Du-te şi adă-mi picăturile de rouă din mare

Dacă nu vrei, pleacă şi te spânzură într-un fir de nisip…

O altă viitoare vedetă în jurnalism şi poezie este Mariana Ţâbulac, o domnişoară calmă, romantică şi pasionată de tema studenţiei. Motto-ul care o caracterizează este: “Este mai bine să fii pregătit pentru o ocazie pe care nu o vei avea decât să ai o ocazie şi să nu fii pregătit”. Scrie doar când îi vine muza. “La comanda cuiva sau să mă programez să scriu nu pot. Cele mai reuşite poezii le scriu atunci când am ceva în suflet. Temele pe care le abordează în poeziile sale ţin de viaţă, sentimente, oameni şi natură”. Până în prezent, a compus circa 30 de poezii, pe care le-a publicat în ziarul “Literatura şi Arta”, revistele “Mâine”, “Junior” şi “Gaudeamus” şi în volumul de poezii “Nu e om să nu fi scris o poezie” (vol. VI). Printre favoritele sale sunt: “Ce sabie ascuţită”, “Sfârşit de toamnă”, “De ziua mamei”, “Ţie, universitate”, “O speranţă”, etc.

“O speranţă” vorbeşte cel mai mult despre Mariana ca personalitate.

O speranţă…
O rază de speranţă adie-n raţiunea mea,
Încerc a scoate la lumină un vis…
Ce alţii se izbesc a-l inhiba.
Cînd în lume e prostie şi minciună
… pe care n-o accept!
Reproşez că am şi eu un drept!
Am dreptul … integrării în societate
Nu, nici pe departe nu vreau publicitate,
Ci doar reflect o rază de dreptate cerească
Dintr-o speranţă pe care…, recunosc!
Încerc s-o fac să crească!
Ar fi o minune nemaipomenită…
De s-ar schimba ziua de mâine, fiind mai chibzuită!
Înconjuraţii fiind mereu de iezitări
Aspiri şi tu la unele realizări?